vineri, 22 aprilie 2016

Trucuri pentru vopsirea perfectă a ouălor de Paşte



Paştele se apropie cu paşi repezi. În cazul în care nu ai mai vopsit ouă până acum, îţi vin eu în ajutor şi îţi prezint câteva sfaturi pe care trebuie să le ai în vedere pentru a obţine ouă roşii minunate (sau de care culoare preferi). :P

Trebuie să cumperi ouă proaspete (de la piaţă, direct de la crescători) şi să le ţii la frigider 2-3 zile. Înainte de fierbere, trebuie să le scoţi  din frigider cu o seară înainte. În acest fel ele nu se vor sparge în timpul fierberii.

Spală bine ouăle cu apă şi detergent şi clăteşte-le într-o soluţie alcătuită din părţi egale de apă şi oţet. În acest fel, se va prinde culoarea mai bine.

Oala în care vor fierbe ouăle trebuie să fie mare, dar puţin adâncă. Ouăle se pun în oală, într-un singur strat şi se fierb pentru  12-15 minute.

După ce s-au fiert, se pun într-o altă oală, cu vopsea (naturală sau din comerţ, în funcţie de preferinţe) şi puţin oţet. Se lasă ouăle până când prind culoare, iar după ce s-au răcit, se ung cu puţin ulei sau slănină, pentru a căpăta strălucire.

Procesul nu este complicat, trebuie doar avută răbdare şi grijă să nu se crape ouăle. :P

Şi acum că ştii cum stă treaba cu vopsirea corectă a lor, te poţi inspira de aici pentru metode de decorare sau vopsire. Ce vei încerca anul acesta? :P


vineri, 8 aprilie 2016

Câteva tratamente cu ulei de ricin pentru sprâncene


Să ştii că dacă ai probleme cu sprâncenele (firele sunt rare, ai zone unde firele de păr nu mai cresc sau sunt prea subţiri), există câteva tratamente cu ulei de ricin prin care le poţi regenera şi întreţine.  Uleiul de ricin se obţine din seminţele plantei cu acelaşi nume, are culoare galbenă şi o consistenţă densă şi este unul dintre uleiurile cele mai bune care ajută la creşterea sprâncenelor.

Pentru a stimula creşterea lor, eu recomand următoarele două măşti pentru sprâncene:

1. Mască cu ulei de ricin şi miere - amestecă o linguriţă de miere cu câteva picături de ulei de ricin şi aplic-o pe sprâncene. Las-o să acţioneze 15 minute. Se îndepărtează uşor cu apă călduţă şi o dischetă demachiantă.

2. Mască cu ulei de ricin şi aloe vera - amestecă puţin gel de aloe vera cu câteva picături de ulei de ricin şi aplică pe sprâncene soluţia. Lasă-l să acţioneze o oră.  


Măştile trebuie aplicate cât mai des posibil pentru ca rezultatele să fie pe măsură. Acestea vor deveni mai lucioase şi chiar se vor închide puţin la culoare. Şi încă un pont: uleiul de ricin este bun şi pentru creşterea genelor, astfel că îţi recomand cu drag şi articolul de aici. J